Sorin Cartu, noul antrenor al echipei CFR Cluj!

UPDATE 10:52 În aceste momente, oficialii CFR-ului îl prezintă pe Sorin Cîrţu jucătorilor, în vestiar. Tony, Mureşan şi Cadu sunt primii care au ajuns la întâlnirea cu tehnicianul.

UPDATE 10:11 Sorin Cârţu este deja la stadion şi la ora 11:00 va avea primul antrenament cu noii săi elevi. Secunzii săi, Mircea Irimescu şi Silviu Lung sunt şi pe drum de la Craiova.

Înfrângerea cu Rapid şi jocul slab practicat de echipă i-au fost fatale lui Andrea Mandorlini, care, deşi a adus trei trofee în Gruia, a fost demis ieri de la CFR, cu trei zile înaintea debutului în Liga Campionilor. S-a stabilit şi numele înlocuitorului: Sorin Cîrţu a semnat deja şi va sta pe bancă miercuri, cu Basel.

Aventura lui Andrea Mandorlini în Liga I s-a încheiat ieri, însă soarta italianului fusese pecetluită vineri seara, după eşecul din Giuleşti. “V-aş minţi dacă aş spune că nu există posibilitatea înlocuirii lui Mandorlini, însă el nu este singurul vinovat pentru punctele pierdute în ultimele etape”, a admis Paszkany sâmbătă seara, după şedinţa din vestiar în care şi-a certat atât jucătorii, cât şi antrenorul. Omul cu banii din Gruia ştia deja că preşedintele Iuliu Mureşan îl sunase deja pe Sorin Cîrţu şi că acesta urma să sosească ieri la Cluj pentru a negocia preluarea echipei.

Doi ani contract, 25.000 de euro pe lună
Discuţiile cu “Sorinaccio” s-au purtat la Hotelul Granata, proprietatea lui Paszkany, iar la finalul acestora s-a ajuns la un acord. Cîrţu va semna pe doi ani şi va avea un salariu lunar de 25.000 de euro. Ca şi la celelalte echipe antrenate, Cîrţu va fi ajutat de foştii săi colegi din Craiova Maxima, Mircea Irimescu şi Silviu Lung, preparator fizic urmând a fi italianul Giuseppe Vino. “Da, mâine (n.r. – azi) va fi instalat un antrenor român liber de contract”, a admis o sursă apropiată conducerii campioanei.

“N-am ce detalii să vă dau acum. O să discutăm mai bine mâine (n.r. azi)”, s-a rezumat să declare Sorin Cîrţu, care va conduce echipa în meciul cu Basel, din Champions League. “Sorinaccio” va conduce astăzi, de la ora 11:00, primul antrenament.

Articole recomandate

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *