Luni 20.09.2010 se da startul protestelor! yay!

Intalnirea de ieri, dintre premier si reprezentantii sindicatelor, s-a incheiat fara niciun rezultat, sindicatele anuntand la final ca nu renunta la protestele anuntate in perioada urmatoare.


Sindicalistii s-au intalnit si cu ministrul Muncii, insa nu a fost luata nicio decizie in privinta revendicarilor lor, drept urmare isi mentin calendarul de proteste.

Potrivit lui Aurel Cornea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), discutia cu primul ministru s-a rezumat numai la „promisiuni desarte sau nici macar atat, in unele situatii”, iar vicepresedintele CNSRL Fratia, Marius Nistor, i-a incurajat pe sindicalisti sa participe in numar cat mai mare la mitingurile si pichetarile ce urmeaza sa fie organizate zilele viitoare.

„Toate discutiile de azi (sambata – n.r.) au aratat foarte clar ca premierul Emil Boc nu este dispus sa cedeze sub nicio forma. Drept urmare, le cerem colegilor nostri, membrii de sindicat, indiferent de confederatiile din care fac parte, sa participe la actiunile de protest, pentru ca in momentul de fata avem de-a face cu un Guvern care nu va ceda sub nicio forma, un Guvern care nu investeste sub nicio forma in resursa umana, un Guvern care se considera puternic avand in spatele sau o majoritate parlamentara, un Guvern care nu este interesat de ceea ce gandeste majoritatea populatiei’, a declarat Nistor.

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *