Joi a debutat la Antena 1 emisiunea „Marele Castigator”, reality show-ul care promite sa schimbe vieti. 5 concurenti din cei 20 au parasit deja concursul.
La prima proba, concurentii au trebuit sa se intreaca pentru cheile apartamentelor in care stau. 4 dintre ei au fost eliminati pentru ca au ajuns ultimii.
Cei 16 concurenti ramasi in competitie s-au impartit in doua echipe, care se vor intrece pe parcursul a 11 saptamani extrem de grele. Cei 4 jucatori eliminati au sansa sa revina in concurs, daca vor putea sa mentina ritmul si sa slabeasca. In prima confruntare dintre cele doua echipe, concurentii au fost nevoiti sa traga cate un camion incarcat cu anvelope.
Echipa rosie a inceput mai bine si s-a impus la final gratie colaborarii excelente, in timp ce in sanul echipei albastre a izbucnit un scandal. Au reusit sa termine proba in aplauzele rivalilor, dar „Albastrii” s-au acuzat reciproc pentru pierderea primei probe. Pierzatorii au primit 4 kilograme penalizare la cantarul de la finalul saptamanii, in timp ce castigatorii au primit o cina la un restaurant de lux din Capitala.
La finalul probei, la cantarul oficial, echipa albastra a pierdut si a fost nevoita sa se descotoroseasca de unul dintre concurenti. Echipa a decis sa renunte la Catalin. Acesta s-a declarat dezamagit, dar a spus ca experienta de la Marele Castigator l-a facut sa isi doreasca mai mult ca oricand sa slabeasca.
„As fi vrut mult mai mult de la aceasta saptamana si stiu ca am dat tot ce am avut mai bun. As fi vrut sa raman mai mult aici, sa ajung la o greutate normala. Ii urez mult succes Echipei Albastre in continuare”, a spus acesta.
Echipa Albastra va avea o noua sansa in runda viitoare. In fiecare joi, telespectatorii vor putea asista la transformarile incredibile prin care vor trece cei 20 de concurenti si se vor putea bucura de sfaturile oferite de doi antrenori renumiti, Cori Gramescu si Florin Uceanu.